Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!
Apocalipsa 5:13
Ascultă ediția audio aici.
Hristos nu a cedat nici în cea mai mică măsură dușmanului care Îl chinuia, nici măcar în agonia cea mai amară. Legiuni de îngeri răi se adunaseră în jurul Fiului lui Dumnezeu, în timp ce îngerilor sfinți le fusese interzis să rupă rândurile și să se angajeze în luptă cu dușmanul batjocoritor și sfidător. Îngerilor cerești nu li s-a permis să slujească duhului chinuit al Fiului lui Dumnezeu. În acest teribil ceas de întuneric, când Dumnezeu Și-a ascuns fața de El, când legiuni de îngeri răi Îl împresuraseră, când păcatele lumii apăsau asupra Sa, de pe buzele Lui au ieșit cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Moartea martirilor nu poate suporta comparație cu agonia îndurată de Fiul lui Dumnezeu. Noi ar trebui să ne formăm o imagine cuprinzătoare și mai profundă cu privire la viața, la suferințele și la moartea iubitului Fiu al lui Dumnezeu. Atunci când ispășirea este privită dintr-o perspectivă corectă, mântuirea sufletelor va fi considerată de o valoare infinită. În comparație cu perspectiva vieții veșnice, oricare altă perspectivă devine cu totul neînsemnată. Dar cât de disprețuite au fost sfaturile acestui Salvator iubitor! Inima a fost devotată lumii și interese egoiste au închis ușa în fața Fiului lui Dumnezeu. Ipocrizia și mândria, egoismul și iubirea de câștig, invidia, răutatea și patima au umplut în așa măsură inima multora, încât Hristos nu mai are loc.
El era bogat din veșnicii, dar, de dragul nostru, S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi bogați. Era îmbrăcat în lumină și slavă și era înconjurat de oștiri de îngeri cerești, care așteptau să-I îndeplinească poruncile. Cu toate acestea, a îmbrăcat natura noastră și a venit să locuiască printre muritorii păcătoși. Iată o iubire pe care nicio limbă nu o poate exprima! Ea depășește orice cunoștință. Mare este taina evlaviei! Sufletele noastre ar trebui să fie înflăcărate, înnobilate și încântate de tema dragostei Tatălui și a Fiului față de om. Urmașii lui Hristos trebuie să învețe de aici să reflecte într-o anumită măsură această tainică iubire, pregătindu-se astfel pentru a se alătura tuturor celor mântuiți în a spune: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Mărturii pentru biserică, vol. 2, pp. 214, 215)
Când îmi voi pune deoparte un timp să contemplu viața și moartea lui Isus?
