Când a încetat să le vorbească, și-a pus o maramă pe față. Exodul 34:33
Ascultă ediția audio aici.
Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți și, în tot acest timp, a fost în mod miraculos susținut. Niciunui alt om nu i se permisese să urce împreună cu el și nici ca în lipsa lui cineva să se apropie cumva de munte. La porunca lui Dumnezeu, el a pregătit două table de piatră și le-a luat cu el la întâlnirea cu Dumnezeu și din nou Domnul „a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci” (Exodul 34:28).
În timpul acestei lungi perioade petrecute în comuniune cu Dumnezeu, fața lui Moise reflectase slava Prezenței divine; fără ca el să-și dea seama, fața îi strălucea cu o lumină scânteietoare când a coborât de pe munte. O astfel de lumină a strălucit pe fața lui Ștefan când a fost adus înaintea judecătorilor săi: „Toți cei ce ședeau în sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger” (Faptele 6:15). Aaron și poporul s-au ferit din calea lui Moise și „se temeau să se apropie de el”. Văzându-le confuzia și spaima, dar neștiind motivul, el le-a cerut să se apropie. (…)
Prin această strălucire, Dumnezeu dorea să îi imprime poporului Israel caracterul sacru și înalt al Legii Sale, precum și slava Evangheliei revelate prin Hristos. În timp ce Moise se afla pe munte, Dumnezeu i-a prezentat nu numai tablele Legii, ci și planul de mântuire. El a văzut că sacrificiul lui Hristos era prefigurat de toate simbolurile sistemului iudaic. Iar lumina cerului revărsându-se de la Golgota, nu mai puțin decât slava Legii lui Dumnezeu, fusese aceea care imprimase o astfel de strălucire pe fața lui Moise. Această iluminare divină simboliza slava dispensațiunii al cărei mijlocitor vizibil era Moise, un reprezentant al adevăratului Mijlocitor. (…)
Moise a fost un simbol al lui Hristos. După cum mijlocitorul lui Israel și-a acoperit fața pentru că poporul nu putea rezista să privească slava ei, și Hristos, divinul Mijlocitor, Și-a acoperit divinitatea cu umanitatea când a venit pe pământ. Dacă ar fi venit înveșmântat în strălucirea cerului, El n-ar fi avut acces la oameni în starea lor păcătoasă. Ei n-ar fi putut suporta slava prezenței Sale. De aceea S-a smerit și a luat „o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3), ca să Se poată apropia de omenire și să o înalțe. – Patriarhi și profeți, pp. 329, 330
Gândesc mai departe
Am eu strălucirea care provine din ascultarea de legea sfântă a lui Dumnezeu?
