Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. (2 Petru 1:19)
Ascultă ediția audio aici.
Într-o zi, în Santa Cruz de Tenerife (Spania), un jurnalist care îmi lua un interviu, după ce mi-a pus câteva întrebări de rutină, mi-a zis: „Spuneți-mi, este Biserica Adventistă încă un produs al colonizării religioase determinate de Statele Unite?” Răspunsul la această întrebare ar fi urmat să demonstreze care sunt adevăratele rădăcini ale bisericii noastre. Ca organizație religioasă, avem o istorie recentă, dar principala doctrină care dă numele bisericii este recuperarea de către creștinismul contemporan a unui adevăr intrinsec: mesajul lui Hristos, împărtășit de toți credincioșii, de la Eden până în zilele noastre.
Biblia este un mesaj al făgăduinței. Istoria mântuirii este istoria făgăduinței divine care creează o stare de așteptare și menține certitudinea în inimile credincioșilor. Întreg Vechiul Testament este orientat către anunțarea profetică a venirii lui Mesia.
De cel puțin 1 527 de ori se face referire la revenire în Vechiul Testament. Așteptarea face parte din esența revenirii. Și Noul Testament este un mesaj de speranță în cea de-a doua venire a Mântuitorului, amintit de 319 ori în textele sale. Oscar Cullmann spune: „A spera, după Noul Testament, nu poate însemna decât a spera în revenirea Sa. A sacrifica speranța bisericii sau a o înlocui cu o altă speranță – cu speranța platonică, de exemplu – înseamnă atât a abandona credința veritabilă, cât și a distruge schema istoriei mântuirii, care constituie începutul, centrul și împlinirea Bibliei” (Le retour du Christ [Revenirea lui Hristos], p. 19).
Credința în a doua venire a lui Isus a existat pe tot parcursul istoriei bisericii, după cum spune Le Roy Edwin Froom, în The Prophetic Faith of our Fathers [Credința profetică a părinților noștri]. Creștinismul autentic este în mod necesar adventist. Karl Barth spunea: „Creștinismul care nu este în totalitate escatologic nu are, în mod absolut, nimic de a face cu Hristos” (Deir Römerbrief, p. 298).
„Iată care sunt adevăratele noastre rădăcini”, i-am răspuns jurnalistului. „Faptul că a apărut în Statele Unite este o simplă conjunctură a istoriei.” Cuvântul profeției este o dovadă puternică a faptului că există în ceruri un Dumnezeu…
