„Totuşi, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă.” 2 Corinteni 7:9
Când eram în clasa a treia, în timpul recreaţiilor ne jucam afară. La întoarcerea în clasă, încălziţi şi plini de praf, ne spălam în baia băieţilor şi uitam că nu trebuia să facem gălăgie. Într-una din aceste ocazii, învăţătoarea din clasa alăturată s-a năpustit brusc în baie zicind: „Ce-i cu voi? Parcă aţi fi o grămadă de indieni sălbatici!”
Ei bine, în primul rând consideram că ea nu avea ce să caute în baia băieţilor. În al doilea rând, nu mi-a plăcut ce-a spus. Aşa că am mormăit ceva ca replică. La care ea a considerat că am reacţionat în mod obraznic şi m-a pârât învățătoarei mele. Aceasta m-a pus să-i cer iertare. Dar nu-mi părea rău. Aşa că nu m-am dus să-mi cer scuze. În ziua următoare, când am ajuns la şcoală, învăţătoarea m-a oprit şi m-a întrebat: „Te-ai dus să-i spui că-ţi pare rău?” M-am simţit înghesuit. Am răspuns: „Da, am fost.” Dar ea avea pică pe mine. Deja o întrebase pe cealaltă învăţătoare. Aşa că a replicat: „Chiar acum am vorbit cu doamna Brown şi ea mi-a spus că nu te-ai dus.”
Acum eram într-o încurcătură şi mai mare. Aşa că am zis: „Dar am fost. Poate că ea nu m-a auzit.” Învăţătoarea mea a renunţat s-o mai lungească.
După terminarea anului şcolar, familia mea s-a mutat în alt oraş. Dar de fiecare dată când deschideam Biblia îmi aminteam de minciuna spusă învăţătoarei mele. Duhul Sfânt face lucrarea de convingere de păcat, şi o face bine, nu-i aşa? Până la urmă, am scris învăţătoarei mele mărturisindu-i minciuna ce-o spusesem. Cu toate acestea, nici acum nu-mi părea rău pentru atitudinea mea faţă de doamna Brown!
Am spus această povestire la o adunare de tabără. După terminarea serviciului am văzut că o doamnă mă aştepta la ieşire. Era doamna Brown! Trecuseră peste 30 de ani. Şi totuşi nici acum nu-mi părea rău! Ne-am plimbat puţin împreună, iar la întoarcerea acasă mă aştepta o scrisoare de la doamna Brown. Ei îi părea rău. Când am auzit aceasta mi-a părut în sfârşit şi mie rău. Mai târziu am meditat de multe ori la această întâmplare. De ce oare nu regretasem incidentul mai de vreme? E drept nu o cunoscusem prea bine pe doamna Brown. Singura dată când ne-am întâlnit a fost atunci, în baia băieţilor. Dacă legătura noastră cu Dumnezeu este doar ocazională, superficială, noi nu vom ajunge să simţim regret când îl întristăm. Doar când Îi vom vedea dragostea şi ne vom da seama că El este Prietenul nostru, doar atunci vom fi conduşi la adevărata pocăinţă.
