Moartea naturii pământești

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă. (Psalmii 119:50)

Viaţa lui Hristos, care dă viaţă lumii, este în Cuvântul Său. Prin Cuvântul Său, Hristos a vindecat bolile şi a alungat demonii; prin Cuvântul Său, a liniştit marea şi a înviat morţii; iar oamenii mărturiseau că în Cuvântul Său era putere. El a rostit Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum a vorbit prin toţi prorocii şi prin învăţătorii din Vechiul Testament. Întreaga Biblie este o manifestare a lui Hristos şi Mântuitorul dorea să lege de Cuvânt credinţa urmaşilor Săi. Atunci când prezenţa Sa vizibilă urma să se retragă, Cuvântul avea să fie izvorul puterii lor. Asemenea Domnului lor, ei trebuiau să trăiască „prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4) […]

Atunci când credinţa primeşte şi asimilează astfel principiile adevărului, ele devin o parte a fiinţei, o parte care pune în mişcare viaţa. Cuvântul lui Dumnezeu primit în suflet modelează gândurile şi determină dezvoltarea caracterului.

Privind necontenit la Isus cu ochii credinţei, vom fi întăriţi. Dumnezeu va da cele mai scumpe descoperiri credincioşilor Săi care flămânzesc şi însetează. Ei vor simţi că Hristos e un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că el este duh şi viaţă. Cuvântul distruge natura firească, pământească şi dă o nouă viaţă în Isus Hristos. Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu se reproduce în ucenici; ei devin o făptură nouă. Iubirea ia locul urii şi inima este refăcută după modelul divin. Aceasta înseamnă a trăi „prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă a mânca pâinea care se coboară din cer.

Hristos a rostit un adevăr sfânt şi veşnic cu privire la legătura dintre El şi urmaşii Săi. El cunoştea caracterul acelora care pretindeau că sunt ucenicii Lui şi cuvintele Lui au pus la încercare credinţa lor. El a declarat că ei trebuiau să creadă şi să lucreze după învăţătura Lui. Toţi aceia care îl primeau urmau să se împărtăşească de natura Lui şi să se asemene cu caracterul Său. Aceasta ar fi însemnat renunţarea la ambiţiile cultivate de ei cu plăcere. Ar fi cerut o deplină predare de sine faţă de Isus. Erau chemaţi să se sacrifice, să fie blânzi şi umili cu inima. Ei trebuiau să meargă pe calea îngustă, pe care a umblat Omul Calvarului, dacă voiau să aibă parte de darul vieţii şi de slava cerului.

Viaţa lui Isus, pp. 390-391

Împreună spre casă
Împreună spre casă
"Impreuna spre casa" este ghidul tau companion pentru anul 2016. Cartea insoteste trecerea ta prin timp, oferindu-ti zilnic portia de hrana pentru aspiratiile tale de a ajunge cat mai repede Acasa. Citeste acasa, citeste in masina, metrou sau avion, citeste ori de cate ori prinzi putin timp disponibil. Doar asa poti sa te pregatesti pentru a intra in noua casa.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi
Articolul precedentCine face lui îşi face!
Articolul următorÎmi amintesc de Dianne