Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă… (Romani 2:4)
Aceeaşi inteligenţă divină care lucrează asupra lucrurilor din natură vorbeşte şi inimii oamenilor şi creează o nevoie inexprimabilă după ceva ce nu au. Lucrurile lumii nu le pot împlini dorul. Duhul lui Dumnezeu îi îndeamnă în mod insistent să caute acele singure lucruri care generează pace şi linişte – harul lui Hristos, bucuria sfinţirii. Prin influenţe văzute și nevăzute, Mântuitorul nostru lucrează continuu pentru a atrage mintea oamenilor de la plăcerile nesatisfăcătoare ale păcatului la binecuvântările infinite pe care le pot primi în El. Tuturor acestor suflete care caută în zadar să bea din fântânile secate ale acestei lumi, li se adresează chemarea divină: „Celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22:17).
Dacă simţiţi în inima voastră dorinţa după ceva mai bun decât poate oferi lumea aceasta, recunoaşteţi această dorinţă ca fiind glasul lui Dumnezeu, care se adresează sufletului vostru. Cereţi-I să vă dea pocăinţă, să vi-L descopere pe Hristos în nemărginita Lui dragoste şi curăţie morală desăvârşită. Principiile legii lui Dumnezeu – iubirea faţă de Dumnezeu şi fată de oameni – au fost exemplificate într-o manieră desăvârşită în viaţa Mântuitorului. Bunătatea şi iubirea neegoistă au constituit esenţa fiinţei Sale. Când privim la El, în timp ce lumina Sa se revarsă asupra noastră, atunci ajungem să înţelegem natura păcătoasă a inimii noastre.
Poate că şi noi ne amăgim, la fel ca Nicodim, cu ideea că viaţa noastră este corectă, că nu mai trebuie să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu, asemenea păcătosului de rând. Dar, când lumina care vine de la Hristos va străluci în sufletul nostru, vom discerne egoismul motivelor noastre, vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu, care au întinat fiecare faptă a vieţii. Atunci vom înţelege că neprihănirea proprie este cu adevărat asemenea unor zdrenţe murdare şi că numai sângele lui Hristos ne poate curăţa de întinarea păcatului şi poate înnoi inima noastră, făcând-o asemenea Lui.
O singură rază a slavei lui Dumnezeu, o singură licărire a neprihănirii Iui Hristos, pătrunzând în suflet, face ca fiecare pată de imoralitate să apară dureros de distinct. […]
Inima care este astfel impresionată va urî propriul egoism, va detesta iubirea de sine şi va căuta, prin dreptatea lui Hristos, acea curăţie morală care se află în armonie cu legea lui Dumnezeu şi cu caracterul lui Hristos.
Calea către Hristos, pp. 28-29
