Dragă prietene,

Oare ne-am obișnuit prea mult cu Dumnezeu? Poate că sună puțin nelalocul ei această întrebare, dar n-am avut cum să nu observ că în ultimul timp oamenii au devenit puțin căldicei în relația lor cu Dumnezeu. Și te rog să nu mă înțelegi greșit; nu judec pe nimeni, deoarece nu am o certitudine în acest sens. Este doar o părere pe care mi-am format-o de curând, observând modul de purtare al unor cunoscuți. Adevărul este că nici eu nu sunt departe de felul de purtare al acestor oameni. Mi-am pierdut puțin din văpaia puternică a credinței pe care o aveam la începutul călătoriei mele de creștin. Mă lupt cu acest lucru și încerc să rămân cu inima aprinsă de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oamenii din jurul meu.

Gândindu-mă la acest aspect, mi-am amintit de o scenă din Biblie, care adesea năștea întrebări în inima mea. Mi-am amintit de perioada în care israeliții au călătorit prin pustiu timp de patruzeci de ani, avându-L călăuză pe Dumnezeu. – Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea. (Exodul 13:21) – Adesea, mă întrebam cum de israeliții păcătuiau și Îi greșeau lui Dumnezeu chiar și atunci când vedeau minunile Lui atât de clar înaintea ochilor lor.

Am realizat că omul se obișnuiește cu orice – chiar și cu Dumnezeu. Faptul că timp de patruzeci de ani a fost atât de vizibil pentru ei a condus la crearea unei obișnuințe pentru israeliți.

Drag prieten, te invit să fim surprinși de existența și minunile lui Dumnezeu în fiecare zi, astfel încât să nu facem din prezența Lui o obișnuință!

Cu prietenie, Bogdan Ciubotariu
AMiCUS Brașov