Dragă prietene,

Te invit să deschizi Biblia la o poveste emoționantă, relatată în cartea Geneza, capitolul 45. Versetul 5 – Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. – surprinde o lecție uimitoare despre bunătate, iertare și înțelegerea misiunii, valabilă pentru toate generațiile. Cuvintele pline de mângâiere ale lui Iosif sunt dovada unui caracter nobil și a unei bunătăți aproape divine. Bunătatea este un atribut divin, care are puterea de a schimba șirul evenimentelor, de a mișca inimi și de a transforma vieți.

Atunci când alegi să fii condus de Dumnezeu, El transformă orice asprime a caracterului, înlăturând-o asemenea unui diamant șlefuit pentru a fi desăvârșit. Stând în prezența Sa, nu vei privi cu teamă viitorul, deoarece, indiferent de locul în care te afli, la fel ca Iosif, vei lăsa o amprentă care va dăinui.

Domnul Isus L-a reprezentat pe Tatăl cât a fost pe pământ. La fel, eu și cu tine putem fi ucenicii lui Isus prin modul frumos de a trăi, prin prieteniile sincere și printr-o devoțiune zilnică.

Te provoc să fii un Iosif, răspândind bunătate indiferent de circumstanțe! Poate că într-o zi atitudinea ta va provoca o schimbare majoră în ceilalți!

Îți doresc să alegi să devii parte din planul lui Dumnezeu în misiunea pe care o avem de îndeplinit, exclamând, la fel ca Iosif: căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră! (Geneza 45:5)

Cu prietenie, Diandra Stănoiu
AMiCUS Craiova

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor