Tinerii aceștia se făceau vinovați înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile lui Dumnezeu.
1 Samuel 2:17
„Eu am stilul meu de închinare. Niciodată nu voi fi ca voi. Să nu crezi că sunt un păgân doar pentru că nu fac la fel cum faceți voi. Eu mă tem de Dumnezeu!” Sunt cuvintele unui tânăr care mi-a răspuns unei întrebări simple: „Cât de serios ești cu practica religioasă?”
Versiunea unei religii gelatinoase, adaptată intereselor de moment, presărată cu multe trăiri și sentimente, este agreată de generația actuală. Cât de apropiată este ea de intențiile lui Dumnezeu? Ajută sau destabilizează viața? Sunt întrebări nu doar legitime, ci obligatorii pentru trecerea perioadei de vârstă în care „cum mă simt” domină mai mult decât „cât de sănătoase sunt pentru mine”.
Știi… poți privi închinarea ca un simplu joc, la trecerea timpului. Ce câștigi?! Păi, o perioadă de liniște socială. Tac părinții, tac prietenii, tace pastorul. Tac toți cei care îți găuresc cerebelul cu simfonia religioasă. Pe de altă parte, așază-te și investește atenție în ocaziile de închinare: programele muzicale, predică, orele de rugăciune, activitățile spirituale. Să o faci doar pentru a vedea ce se întâmplă dacă ești serios în actul de închinare.
Roagă-te să nu nesocotești închinarea în viața ta.
Provocare: Sună-l pe liderul de tineret, cere-i ajutorul pentru a face ceva la serviciile divine din biserică. Dacă nu ai tangență cu biserica, atunci caută închinarea adevărată.
