Li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.
Geneza 3:7
Adam și Eva au intrat în criză în momentul în care au luat contact cu răul. Cunoscuseră numai binele, iar acest lucru le adusese încântare și bucurie, dar acum, că aflaseră la sugestia vrăjmașului că există și răul, fericirea lor a fost spulberată pe loc. Prima lor descoperire după contactul cu răul a fost că erau lipsiți de veșmântul de slavă cu care fuseseră înzestrați de către Dumnezeul creator.
În starea de goliciune rușinoasă din cauza păcatului din inima lor, Adam și Eva au căutat o soluție să-și acopere această jenă reciprocă. Și s-au folosit de materialele pe care le aveau la îndemână. Au rupt frunze și le-au atașat unele de altele pentru a-și confecționa o acoperitoare minimă – șorțuri. Când au auzit însă glasul Domnului, care îi căuta prin grădină, hainele lor încropite în grabă nu mai puteau acoperi rușinea neascultării și vinovăției.
Șorțul lui Adam și șorțul Evei nu erau corespunzătoare pentru a acoperi suficient vinovăția profundă în care se aflau primii soți din lume. Atunci Dumnezeu a inventat altceva, mult mai eficient: le-a făcut haine de piele. Sacrificarea animalelor – pentru a procura pielea necesară confecționării hainelor – era secretul eficienței lor. Principiul divin pe care cei doi îl știau deja chiar din gura lui Dumnezeu era că, după neascultare, venea moartea, ca rezultat inevitabil. Iată că, odată cu hainele venise și moartea, dar ei nu erau decât martorii ei, nu obiectul ei de drept, așa cum s-ar fi cuvenit.
Aici suntem martorii primei manifestări a harului divin. Dumnezeu a adus o jertfă care a făcut posibile continuarea vieții și dreptul la viață al celor păcătoși.
Cum mă pot prezenta înaintea lui Dumnezeu fără să-mi mai fie rușine de păcatele mele evidente? Unde se află din belșug haina neprihănirii prin credință?
