Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.
Coloseni 4:6
În acest context, sarea este simbolul echilibrului și al bunului-gust în vorbire și în limbajul nonverbal. Comunicarea creștină trebuie să aibă o notă de eleganță și noblețe aparte, specifică unui suflet eliberat de vina păcatului și scos de sub dominația lui terifiantă. Această eliberare și puritate trebuie să dea o notă de prospețime și bunăvoință dialogului creștin intern și extern.
Există două detalii care trebuie avute în vedere când vine vorba despre comunicarea credincioșilor. Primul detaliu se referă la situații, contexte, împrejurări. Întotdeauna, în orice condiții, vorbirea creștină trebuie să fie adecvată. Fie că este vorba despre alinarea unei dureri a cuiva căzut sub povara încercărilor, fie că este vorba despre apărarea drepturilor și libertăților personale sau comune, vorbirea creștinului trebuie să facă dovada învățăturii și exemplului Învățătorului oamenilor.
Al doilea detaliu se referă la toate categoriile de interlocutori. Fiecăruia dintre aceștia trebuie să i se răspundă în mod adecvat și eficient. Față de cei prietenoși, răspunsul prieteniei creștine are nevoie de savoarea divină în alegerea cuvintelor și a tonului, care transmite în sine o bună parte din mesaj.
Când trebuie să facă față provocărilor – fie că este vorba despre întâmpinarea ostilității lumii, fie despre apărarea convingerilor personale –, creștinul trebuie să folosească, asemenea lui Isus, și tăcerea, și vorbirea. Și una, și alta sunt în măsură să determine recunoașterea superiorității autentice a mesajului și a comportamentului creștin.
Ce îmi este mai ușor – să tac atunci când am dreptate sau să vorbesc atunci când trebuie să îmi recunosc limitele, greșelile și eșecurile?
