Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.
Iacov 1:27
Religia autentică promovată de Dumnezeu conține două aspecte importante: o dimensiune socială și una morală. Ca profet al laturii practice a religiei, era numai normal pentru apostolul Iacov să înceapă cu latura socială a credinței – să cercetăm pe văduve și pe orfani în necazurile lor. Menționarea văduvelor și a orfanilor este o metaforă care se referă la persoanele vulnerabile, aflate în dezavantaj, indiferent de motivul sau forma în care se prezintă acest dezavantaj.
Cercetarea cazurilor sociale cere discernământ și luciditate. A lăsa emoțiile să preia conducerea în actul de caritate ar fi o mare greșeală. Deciziile luate sub imperiul emoțiilor puternice se dovedesc, în general, greșite și ineficiente. Înțelegerea nevoilor reale ale persoanelor care trebuie asistate sau care solicită asistarea constituie primul punct de pe agenda intervenției sociale.
Vizitam odată o familie cu dificultăți materiale evidente și, când am scos din buzunar o bancnotă de 100 de lei, oamenii au refuzat-o, spunând: „Vă mulțumim frumos. Nu banii sunt marea noastră problemă, ci lipsa cuvintelor bune și frumoase, pe care ni le-ați spus mai devreme.” Am fost foarte surprins, dar am învățat un lucru: nevoile oamenilor trebuie avute în vedere cu cea mai mare atenție, înainte de a interveni în viața lor.
În timp ce ne trăim religia socială, trebuie să nu uităm aspectele morale ale religiei noastre. A trăi neîntinați – nepătați și neafectați – de lume constituie o împlinire a rugăciunii lui Isus: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău” (Ioan 17:15). Acțiunea socială trebuie dublată de vigilență spirituală, necesară unei vieți consacrate lui Dumnezeu și în ascultare prin credință.
Cum aș putea defini în cuvintele mele esența religiei autentice, cerută și primită de Dumnezeu?
