Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Romani 12:1
Viața ca o jertfă adusă lui Dumnezeu este o imagine foarte frumoasă a experienței creștine autentice. Prin aceasta, creștinul recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra vieții sale personale, Îi recunoaște dreptul de a dispune asupra parcursului ei. În același timp, atitudinea și respectul creștinului față de sănătatea sa fizică și spirituală sunt în mod substanțial motivate de solemnitate și adorație.
Pavel este foarte explicit când spune că dedicarea ființei umane lui Dumnezeu contează ca un exercițiu de închinare, ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Unii traducători redau „slujba duhovnicească” prin „închinare rațională”, ceea ce scoate în evidență componenta logică și lucidă a relației personale cu Dumnezeu în ce privește grija față de sănătatea și integritatea fizică a celui credincios.
Din perspectiva afirmației lui Pavel, sănătatea personală devine o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu; ceva mai mult decât un simplu act egoist de a păstra în bune condiții funcționarea propriului corp, doar pentru starea de bine și performanțe. Sănătatea și păstrarea ei devin parte a religiei, iar acest aspect sporește sentimentul demnității personale.
Ca proprietate a lui Dumnezeu, bunăstarea fizică îi aduce creștinului un sentiment în plus de recunoștință, mulțumire și laudă când lucrurile merg bine. Iar în caz de suferință, creștinul știe unde să apeleze pentru vindecare, susținere și ajutor. Au dreptate medicii când îi asigură pe pacienții lor că ei tratează boala, iar Dumnezeu vindecă.
Care este calitatea închinării mele prin dedicarea vieții personale, fizice și spirituale, lui Dumnezeu?
