Dumnezeu (…) ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării.
2 Corinteni 5:18
Împăcarea este o experiență aducătoare de pace și armonie. Nu mai există revendicări, nu mai sunt resentimente, nu mai este răzbunare, nu mai sunt polițe de plătit, nimic nu mai amenință cu surprize neplăcute.
Împăcarea nu este uitarea care se așterne peste amintirile neplăcute. Împăcarea nu este o favoare pe care o oferă cel puternic celui slab, pentru că acesta nu poate riposta sau nu se poate apăra. Împăcarea nu este un lucru dat de care unii favorizați beneficiază, iar cei damnați nu au cum să ajungă la ea.
Împăcarea despre care vorbește Pavel aici este un act premeditat și extrem de costisitor, inițiat de Dumnezeu și pe care El îl pune la dispoziția tuturor oamenilor. Împăcarea oamenilor cu Dumnezeu este o tranzacție în care omul trebuie să intre cu cele mai bune intenții și sentimente. În această operațiune juridică, Dumnezeu oferă ceva și primește ceva în schimb. La fel și omul.
Dumnezeu oferă prețul răscumpărării și al împăcării și așteaptă la schimb predarea inimii și adorația beneficiarului-om. Această afacere nu este rentabilă pentru Dumnezeu. Motivația lui Dumnezeu nu este profitul imediat.
Dragostea Sa eternă Îl motivează pe Dumnezeu să ne acorde iertarea, în speranța că această dragoste împărtășită și nouă va contura în noi chipul și asemănarea Sa.
Odată stabilită împăcarea dintre om și Dumnezeu, aceasta devine o profesiune de credință și o responsabilitate pentru a o transmite și altora care nu au experimentat-o încă. Împăcarea devine misiune personală și colectivă.
Cum pot menține împăcarea primită de la Dumnezeu și cum o pot transmite mai departe?
