Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care îl duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
Isaia 53:7
Imaginea unui miel alb cu privirea blândă și nevinovată a fost dintotdeauna o sursă de inspirație pentru cele mai nobile sentimente. Este un adevărat mister cum combinația de forme, culoare și mișcări pe care le prezintă un miel reușește să sugereze inocență. O bună parte a acestei impresii se datorează ochilor cu care mielul privește lumea din jur. În inocența lui, mielul nu sesizează răutatea și rapacitatea lumii și nici riscurile la care se expune tocmai prin lipsa lui de elemente războinice sau măcar de protecție.
Isus ne sugerează să adoptăm o asemenea inocență în mijlocul lumii în care trăim și în care trebuie să supraviețuim, apoi să fim eficienți pentru slava Sa. Întrucât natura noastră umană este înclinată spre exagerare, Învățătorul oamenilor a asociat inocența mielului cu precauția și inteligența șarpelui. Asocierea poate părea puțin dură și forțată, dar, pusă în același sistem de ecuații, sugerează o combinație fericită de trăsături de caracter de dorit pentru un creștin matur și respectat.
Inocența se bazează pe sinceritate, deschidere și vulnerabilitate. Nevinovăția este un alt ingredient important, iar mirarea vine ca o bună completare, la care se adaugă detașarea de tot ce este sau pare rău. O asemenea stare a sufletului sau a minții este în contrast cu spiritul pervers și agresiv al existenței de zi cu zi. În lupta contrariilor, inocența nu pare să aibă vreo valoare practică și funcțională. Dimpotrivă.
„Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Aici, faptul de a-L vedea pe Dumnezeu se referă la perspectiva veșnică a celor răscumpărați. Inocența este compatibilă cu viața veacului ce va veni. Ea poate fi obținută și întreținută din singura ei sursă – neprihănirea lui Hristos, atribuită și dobândită prin credință.
Ce elemente din natură pot sugera la fel de bine inocența?
