Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Și astfel au jefuit pe egipteni.
Exodul 12:36
Acest detaliu, privit separat de întreaga narațiune, poate părea un act samavolnic săvârșit de poporul lui Dumnezeu la ieșirea din Egipt. De altfel, Moise specifică faptul că Israel i-a jefuit pe egipteni. Acest episod se poate adăuga altora din aceeași categorie, formând un dosar consistent de fărădelegi și violențe pe care Israel le-ar fi comis împotriva popoarelor cu care a avut de-a face.
Privite în ansamblu și în context, cererea și primirea darurilor de la egipteni era un act de dreptate socială pentru mulțimea anilor când poporul lui Dumnezeu fusese exploatat fără milă în țara în care se refugiase pentru supraviețuire. Mulțimea obiectelor și a materialelor pe care Israel le-a primit de la egipteni nici nu acoperea decât o mică parte din drepturile care i s-ar fi cuvenit pentru munca în folosul comunității egiptene.
Dumnezeu a intervenit ca israeliții să facă o puternică impresie asupra egiptenilor și aceștia să considere un lucru normal să le încredințeze bunurile solicitate. Cele zece plăgi care veniseră peste egipteni au contribuit din plin la formarea unei impresii intense asupra egiptenilor cu privire la Dumnezeul protector al lui Israel. Datorită acestui fapt, destul de mulți neevrei s-au atașat de poporul Domnului la ieșirea din Egipt.
Dumnezeu ar fi dorit să impresioneze inima faraonului fără să fie nevoie să-i facă pe el și pe poporul lui să sufere cele zece lovituri de pedeapsă. Dar faraonul a ales să opună rezistență ideii de a-i lăsa pe israeliți să plece și atunci Dumnezeu a trebuit să recurgă la metode mai dure de convingere.
Este inima mea suficient de sensibilă pentru a fi impresionată de bunătatea și dragostea lui Dumnezeu? Sau este nevoie de puțină suferință și disperare pentru a mă convinge de nevoia și dependența mea de El?
