Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug.
Exodul 3:2
Fără îndoială, Dumnezeu știa că Moise avea o curiozitate naturală și că flacăra care cuprindea tufișul putea fi un element de câștigare a atenției. Scenariul lui Dumnezeu a funcționat perfect. Moise s-a concentrat asupra fenomenului care îl intriga și așa a început adevărata istorie a exodului. Flacăra prezenței divine făcea ca locul acela să devină sfânt, iar accesul lui Moise era permis numai fără încălțăminte.
Flacăra este un simbol foarte sugestiv pentru Ființa și lucrarea lui Dumnezeu. Așa cum flacăra dă lumină și căldură, care sunt elemente indispensabile vieții, la fel este și Dumnezeu – lumină și căldură.
Flacăra învăluind modestul tufiș, care a reușit să supraviețuiască, este o altă lecție expresivă a realității că lumina și căldura lui Dumnezeu se pot manifesta chiar și printr-o ființă slabă și modestă și, în loc să-i producă vreun prejudiciu, dimpotrivă, îi dă măreție și slavă. Puterea lui Dumnezeu se poate manifesta foarte bine pe un suport lipsit de valoare, conferindu-i mare preț și prestanță. Cu cât partea materială sau umană este mai neînsemnată, cu atât calitățile și puterea flăcării lui Dumnezeu sunt mai evidente.
Flacăra exercită asupra ființei umane o influență mistică, de aceea locurile sfinte sunt marcate de altare pe care arde o flacără, ce impune respect și venerație. Grija față de menținerea focului este considerată o mare responsabilitate pentru slujitorii altarului.
Cele zece fecioare din parabola lui Isus aveau datoria să-și mențină permanent flacăra candelei la un nivel suficient. Când s-a auzit strigătul care anunța venirea mirelui, toate trebuiau să-l poată întâmpina cu lumina necesară. Neglijența celor cinci fecioare neînțelepte a costat însă foarte mult. Flacăra candelelor trebuia menținută, demonstrând interesul și vigilența lor salvatoare.
În ce stare se află flacăra de veghe a vieții mele spirituale și ce trebuie să dețin pentru a putea intra la nuntă?
