Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
Matei 16:24
Isus vorbea despre suferințele și moartea Sa, integrate în misiunea Sa de a salva lumea din păcat. Petru tocmai primise o recunoaștere foarte prețioasă din partea Maestrului pentru cuvintele prin care formulase crezul tuturor ucenicilor (vezi Matei 16:16). Acum se considera liber să dea curs oricărui gând pe care l-ar fi considerat legitim și inspirat de Dumnezeu. Numai că el nu putea înțelege și accepta locul durerii și al morții în programul mesianic. De aceea și-a exprimat dorința ca Isus să fie ferit de suferință. Fără să își dea seama, Petru sporea ispita cu care se confrunta Maestrul lui de ceva vreme – dacă să accepte sau nu drumul durerii și crucea.
Afirmându-și decizia de a merge până la capăt pe drumul salvării lumii din păcat, Isus le transmite urmașilor Săi să-și asume toate rigorile și inconvenientele drumului slujirii creștine. El definește totalitatea asprimilor și sacrificiilor acestui drum drept crucea personală. Mare parte din elementele care formează crucea pot fi făcute mai ușoare dacă sunt acceptate cu calm și răbdare drept parte din programul divin de formare a caracterului.
La rândul lui, apostolul Pavel s-a confruntat cu ceea ce el numește „un țepuș în carne, un sol al Satanei” (2 Corinteni 12:7) – niște sinonime pentru crucea personală. În mod repetat s-a rugat Domnului să-i îndepărteze această povară, dar răspunsul lui Dumnezeu a fost mai mult decât convingător: „Harul Meu îți este suficient” (vezi 2 Corinteni 12:9).
În Ghetsimani, Isus a avut de asemenea un moment în care natura Sa umană a fost copleșită de imensitatea poverii păcatelor lumii întregi și Și-ar fi dorit o clipă de încetare a focului. Dar dorința de a-Și împlini misiunea a fost mai mare decât slăbiciunea naturii Sale fizice.
Are oare crucea mea toate elementele necesare pentru a satisface cerințele planului lui Dumnezeu cu mine?
