Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. – 1 Timotei 2:3-4
Cum ai reacţiona dacă ai descoperi că Dumnezeu te-a creat intenţionat pentru a fi pierdut? Această întrebare nepoliticoasă este în conformitate cu poziţia reformatorului francez John Calvin (1509–1564) şi a adepţilor lui. Calvin chiar a afirmat: „Prin predestinaţie ne referim la sentinţa lui Dumnezeu prin care El hotărăşte orice îşi doreşte să se întâmple cu privire la om. Nu toţi suntem creaţi egali, unii sunt predestinaţi la viaţă veşnică, pe când alţii la moarte veşnică şi, prin urmare, dacă fiecare a fost creat pentru unul sau altul din aceste două sfârşituri, spunem că el a fost predestinat pentru viaţă sau pentru moarte (Institutes 3.21.5).
Această noţiune a fost pusă în discuţie de teologul olandez Jacobus Arminus (1560–1609) care s-a născut în Utrech, Olanda, pe 10 octombrie 1560. A fost profesor de teologie la Universitatea Leiden şi a scris mai multe cărţi şi tratate. Vederile lui împotriva predestinării calviniste erau rezumate în cele Cinci Articole de Mustrare (1610). În articolul 2 citim că „Hristos, Mântuitorul lumii, a murit pentru fiecare om, iar harul Său se extinde la toţi. Sacrificiul Lui de ispăşire este în sine şi de la sine suficient pentru a mântui întreaga lume şi este intenţia lui Dumnezeu Tatăl pentru toţi. Dar suficienţa inerentă nu implică neapărat eficienţa ei actuală. Harul lui Dumnezeu poate fi respins şi doar cei care-L acceptă prin credinţă sunt de fapt mântuiţi. Cel care este pierdut este pierdut din vina lui (Ioan 3:16; 1 Ioan 2:2).”
În cartea Knowledge of th Holy, A. W. Tozer explică: „Anumite lucruri au fost stabilite prin libera hotărâre a lui Dumnezeu, iar unul dintre acestea este legea alegerii şi a consecinţei. Dumnezeu a hotărât ca toţi cei care se predau de bunăvoie Fiului Său, Isus Hristos, în ascultarea prin credinţă, vor primi viaţa veşnică şi vor fi fii ai lui Dumnezeu. El a stabilit de asemenea că toţi cei care iubesc întunericul şi continuă în răzvrătire împotriva autorităţii înalte a cerului vor rămâne în starea de înstrăinare spirituală şi vor suferi moartea veşnică în cele din urmă.
Aşa că nu e o hotărâre arbitrară din partea lui Dumnezeu că-i alege pe unii pentru a fi mântuiţi şi pe alţii, pentru a fi pierduţi. Fiecare este responsabil moral pentru destinul său.