Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte. – Daniel 12:4
De-a lungul secolelor, mulţi comentatori ai Bibliei au studiat profeţiile apocaliptice din Scriptură. Dar niciun eveniment din istoria modernă nu a generat un interes mai mare decât subiectul întemniţării lui papa Pius al VI-lea la data de 15 februarie 1798, de către trupele franceze conduse de generalul Alexandre Berthier. Îngrijorat de Revoluţia Franceză care învingea creştinismul în Franţa, papa a condamnat revoluţia şi chiar a susţinut o ligă împotriva ei. Ca răspuns, soldaţii francezi au cucerit Roma, l-au detronat pe papă de autoritatea sa temporală şi chiar l-au escortat ca prizonier în mai multe locaţii. El a murit în citadela de la Valence, în 29 august 1799. Doar în 1929 statul Vatican a fost reinstituit pe deplin.
Mai mulţi comentatori ai Bibliei au considerat întemniţarea papei ca fiind sfârşitul celor 1 260 de zile de supremaţie papală (Apoc. 11:3; 12:6; cf. Dan.7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5) şi începutul „timpului sfârşitului” (Dan. 8:17; 11:35, 40; 12:4, 9; cf. 8:19). Acel eveniment impresionant a generat un interes major faţă de profeţia biblică. Cele două profeţii despre timp care au fost sigilate din cartea Daniel – cele 2 300 de seri şi dimineţi simbolice (Dan. 8:14, 19,26-27) şi „o vreme, două vremi şi jumătate de vreme” (Dan. 12:4-7) – erau în cele din urmă dezvăluite. De atunci, timpul nu mai avea să fie doar un timp obişnuit (grecescul kronos), ci mai degrabă un timp escatologic (grecescul eschaton). Astfel, timpul a devenit solemn şi oamenii conştientizau tot mai mult acest lucru.
Mulţi predicatori din întreaga lume au pus accentul pe împlinirea atât a profeţiilor legate de timp, cât şi a semnelor cosmice ale apropiatei reveniri a lui Hristos (Matei 24:29-31; Luca 21:25-28). Dar El nu S-a întors atât de repede pe cât se aşteptau şi acum „timpul sfârşitului” s-a prelungit deja de mai bine de două secole. Aşa cum se spune în pilda cu fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite (Matei 25:1-13), întârzierea Mirelui a avut ca rezultat aţipirea şi adormirea tuturor fecioarelor. Dar venirea Mirelui a fost doar amânată, nu anulată. Dacă acel eveniment glorios a fost oarecum aproape la acea vreme, acum este mult mai aproape! Dacă în zilele acelea credincioşii adventişti trăiau într-o aşteptare înflăcărată, astăzi aşteptarea noastră ar trebui să fie şi mai intensă! Nu putem renunţa la fericita noastră nădejde!
