O călătorie inevitabilă

Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.(1 Timotei 6:7)

Una dintre cele mai interesante descoperiri făcute de excavările realizate în 1998 în cimitirul din epoca de bronz, situat în Pella, capitala Regatului Macedonean din timpul lui Alexandru cel Mare, este cea a unui războinic din secolul al VI-lea î.Hr. Acest personaj avea în mormântul său o comoară funerară care includea „o cască de bronz, o placă de aur, arme şi bijuterii” (Istorie şi viaţă [ianuarie 2011], p. 14).

Totul părea să indice că acest războinic necunoscut avea de gând se continue să se lupte împotriva duşmanilor acolo „dedesubt”. Astfel de concepţii existau şi în Orient. De exemplu, dinastia imperială Han, care a guvernat timp de aproximativ patru sute de ani, îşi îngropa membrii familiei însoţiţi de ornamente decorate în piatră de jad şi cu o armată de figurine de lut întruchipând oameni, pentru a-i apăra de furioşii duşmani tereştri: domnia lui Nanyue. Potrivit lor, jadul era elementul care îi proteja de atacurile demonilor şi îi împiedica pe aceştiasă rămână lângă corpurile lor.

Ceea ce este sigur este că aceşti războinici din afara mormântului nu se mai luptau împotriva acestor oameni după moartea lor, iar ornamentele nu le mai slujeau la nimic. De fapt, aceasta nu a servit la nimic altceva decât la alimentarea lacomilor hoţi de morminte şi la decorarea muzeelor noastre. Şi, bineînţeles, niciunul dintre ei nu ştie ce s-a întâmplat.

Biblia spune că „cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic[…], fiindcă până şi pomenirea li se uită” (Eclesiastul 9:5). Când oamenii mor, „şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare” (Eclesiastul 9:6). Ceea ce luptătorii greci şi chinezi nu ştiau este că la moartea lor, chiar în acea zi, „le pier şi planurile” (Psalmii 146:4).

Morţii nu mai ies, nu se mai luptă, nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă aici pe pământ. Pentru a ieşi victorios din moarte, nu trebuie să te înconjori de un arsenal funerar costisitor. Este de ajuns să-ţi dai viaţa ta Domnului vieţii, singurului personaj care are nemurirea, Isus Hristos.

#siguranţăînIsus #Isusaînvinsmoartea

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor