Determinarea unei scriitoare

Ana Blandiana

Şi vei fi o binecuvântare. (Geneva 12:2)

Dar ce se poate spune despre mine sau despre tine? Suntem noi o binecuvântare în fiecare zi, în ciuda provocărilor cărora trebuie să le facem faţă? De la această distinsă doamnă avem de învăţat lecţia curajului de a înfrunta orice problemă, oricât de mare ar părea. Să Îl rugăm pe Dumnezeu astăzi ca şi existenţa noastră să fie o binecuvântare pentru cei din jur.

Fiecare dintre noi s-a întrebat măcar o dată în viaţă dacă este sau nu o binecuvântare pentru cei din jur. Cu siguranţă, viaţa poetei Ana Blandiana (n. 25 martie 1942) a fost o binecuvântare.

Înainte de Revoluţia din 1989, faimoasa disidentă şi apărătoare a drepturilor omului a avut curajul să îl înfrunte pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri.

După 1989, Ana Blandiana s-a implicat în viaţa civică prin acţiuni în cadrul Alianţei Civice. În prezent, conduce proiectul „Memorialul de la Sighet”, dedicat studierii crimelor comunismului şi un centru de cercetare pe tema fenomenului totalitar.

Ca fiică a preotului Gheorghe Coman, care în perioada comunismului a fost arestat ca „duşman al poporului” Ana Blandiana a trebuit să aştepte patru ani până când autorităţile comuniste i-au permis înscrierea la facultate.

Datorită determinării sale, aceasta şi-a depăşit condiţia, schimbându-şi numele în Ana Blandiana, pentru a se feri de şicanele regimului. Şi-a trăit viaţa luptând pentru liberate şi a devenit o scriitoare faimoasă. A fost fondatoare şi preşedintă a Academiei Civice, este membră a Academiei Mondiale de Poezie şi câştigătoare a numeroase premii literare.

Isabela Pomană, LTA, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentPuterea voinței
Articolul următorÎncercări care ne apropie de Dumnezeu