Carol al II-lea şi dictatura regală
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. […] Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi. (Ieremia 29:13; Ioan 8:32)
Chiar dacă Dumnezeu le conduce pe toate, noi ne bucurăm de libertate. El ne încurajează să punem întrebări care ne ajută să Îl înţelegem. Dumnezeu nu are un regim dictatorial. Poate că nu Îl înţelegi pe Dumnezeu, dar fă-ţi curaj astăzi să Îi adresezi întrebări. Răspunsurile te vor elibera de confuzie, teamă şi descurajare. Fă-o însă cu respect! Îţi doresc o zi fantastică şi liberă!
Încerc uneori să-mi imaginez cum ar arăta lumea noastră dacă am fi doar un teatru de păpuşi fără voinţă, ambiţie, libertate de alegere… Groaznic, nu-i aşa? Avem câteva exemple de oameni care au încercat să transforme astfel lumea: Hitler, Mussolini, Mao, Stalin, Franco etc. Îi numim dictatori – oameni care au lăsat în urmă umbre.
La 20 februarie 1938, regele României, Carol al Il-lea, a semnat decretul de promulgare a unei noi Constituţii a României, care legifera instaurarea dictaturii regale şi sfârşitul regimului parlamentar. Aceasta presupunea faptul că „regele este capul statului”, care exercită puterea legislativă prin intermediul parlamentului şi puterea executivă prin intermediul guvernului. Regele era singurul care propunea legi şi miniştri care, la rândul lor, erau răspunzători doar în faţa lui. Una dintre caracteristicile regimului a fost cenzura: nimeni nu avea voie să blameze regimul, ci toţi trebuiau să îl susţină ca şi cum ar fi fost cel mai bun. Oamenii nu aveau voie să pună la îndoială acţiunile regelui, toţi fiind obligaţi să i se supună.
Haideea Ţărmure, Chişineu Criş (Arad)
