Două-trei căi….

    Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. (Proverbele 16:9)

    M-am născut într-o familie simplă. Credinţa tuturor celor din sat la acea dată era ortodoxă. Mai târziu, au apărut şi neoprotestanţii. Tata era atras de Biblie, a studiat şi s-a convertit la un moment dat. Dar mama i s-a împotrivit; la bătrâneţe însă, s-a convertit şi ea.

    La vârsta când eu eram în stare să aleg, aveam în faţă trei cărări: una pe care mergea mama, care mă presa să nu las „calea moşilor şi a strămoşilor”, alta era cea a lui tata (penticostală) şi a treia pe care o descoperisem (în mod sigur nu întâmplător) în timpul studiilor postliceale, prin familia unei colege prietene. Pentru că voiam să-L urmez pe El, L-am întrebat prin rugăciune: „Doamne, care-i calea? Ce aştepţi Tu de la mine?”

    Am primit destule dovezi convingătoare, „stă scris” era cea mai puternică, şi pentru că L-am crezut pe Dumnezeu pe cuvânt, am pornit împreună cu El pe cea de-a treia cale, necunoscută familiei mele. Cum am aflat despre Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea? Am fost invitată de prietena mea în vacanţa de vară, la ea acasă, unde mi-am găsit un serviciu pentru trei luni. Am acceptat fericită. La Tehnică sanitară intrasem cu bursă, dar n-am vrut să mai fiu povară pentru părinţi, să le cer bani, aşa că am lucrat.

    Sâmbăta am adunat câteva rufe din ce aveam cu mine, puţine la număr, ca să le spăl. Tatăl ei, un om al credinţei, m-a luat deoparte şi mi-a citit porunca a patra din Decalog: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău… Să nu faci nicio lucrare în ea… De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:8-11).

    Eram vizată direct, dar am cerut lămuriri. De ce e sâmbăta a şaptea zi şi nu duminica, aşa cum fusesem învăţată? Aşa a început călătoria mea în credinţă. N-am spălat haine, ci am mers cu ei la Casa Domnului şi am văzut cum ne spală Domnul de păcate – era un botez. Am găsit răspuns la întrebările mele şi, la încheierea celor trei ani de studiu, am încheiat şi eu legământ cu Domnul meu, pe care-L urmez cu mare drag de 42 de ani.

    „Cred şi-L ascult şi-L iubesc tot mai mult” sunt cuvintele unei cântări, dar şi o realitate în viaţa mea.
    Ce cale să alegi? Roagă-te şi decide şi tu azi!

    Florica Sălăjean, Baia Mare, Transilvania de Nord

    Judith Couchman
    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentPrimul pas
    Articolul următorDumnezeu e gata să ne ajute