Minunea de vineri noaptea

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:7)

Vesel, activ, prietenos, amabil şi generos… Aşa îl caracterizau majoritatea celor care l-au cunoscut pe fiul meu. La cei nouă ani ai lui, avea o gândire matură, era preocupat de cărţi (enciclopedii în special), de fotbal şi de calculator.

Într-una din zile, Albert a venit de la şcoală mai târziu ca de obicei, dar nu mi-am făcut griji, pentru că şcoala nu era departe de casă. M-am îngrijorat însă când l-am văzut cum arată. Era palid, cu ochii roşii şi extremităţile reci. Albert mi-a spus că simptomele au apărut la puţin timp după ce medicul şcolii i-a administrat vaccinul. îngrijorarea mea a crescut cu atât mai mult cu cât de câteva zile era sub tratament medicamentos încercând să tratăm o viroză respiratorie. La doar câteva ore, Albert avea febră mare, convulsii, rare momente de luciditate şi nu mai putea să îşi mişte controlat mâinile şi picioarele. Medicii pe care i-am consultat mi-au spus că este o reacţie postvaccinală foarte severă. Prin urmare, nu aveam voie să îi admira nistrez niciun antiinflamator, antipiretic sau antibiotic. Mi-au mai spus că pot să mă aştept la orice. Unul dintre ei mi-a spus că e de preferat să moară acum decât să mai trăiască câţiva ani ca o legumă.

Vedeam doar negru în faţa ochilor şi parcă nu mai puteam să judec limpede. Am sunat mulţi medici dintre care doi erau creştini. Ei mi-au spus că, din punct de vedere medical, nu există soluţii, dar că Dumnezeu poate să mai facă şi azi minuni. Roagă-te! E tot ce poţi să faci. Ore întregi l-am ţinut în comprese, am plâns şi am strigat la Dumnezeu pentru ajutor. „Este singurul meu copil şi nu vreau să-l pierd. Nu pot… Dacă nu se poate altfel, atunci vreau să mor odată cu el…” Au urmat câteva ore tensionate. La un moment dat, l-am auzit şoptind: „Mami, te iubesc! Mami, nu vreau să mor… Roagă-te să mă fac bine.” L-am luat în braţe şi am continuat să plâng şi să mă rog. După rugăciune, Albert a adormit. Spre dimineaţă, febra a început să scadă. Au urmat ore, zile şi săptămâni de tratamente şi de emoţii serioase, dar starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit. Astăzi, nu mai e un copil, ci un adolescent în vârstă de 16 ani.

Draga mea, poate că te confrunţi şi tu cu situaţii în aparenţă fără ieşire…, dar nu uita că Dumnezeu este doar la o rugăciune distanţă faţă de tine. El are soluţii la toate problemele tale. Pune-L la încercare şi vei vedea. El însuşi are grijă de tine.

Cristina Potocian Băndean, Transilvania de Nord

Judith Couchman
Judith Couchman
Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi