Să nu ucizi.
Exodul 20:13

Câteodată auzi ceva care este aproape incredibil. Așa este și întâmplarea povestită de domnul Kulik, care a fost vânător de căprioare. Într-o zi de iarnă, în timpul sezonului de vânătoare, domnul Kulik a plecat cu pușca sa, trei sandvișuri și un termos. A hoinărit prin pădure până ce a ajuns la o cărare cu multe urme de căprioare. Vânătorul căută o ascunzătoare de unde să poată pândi căprioarele. Găsi un adăpost retras într-o stâncă și se așeză acolo așteptând. După o oră i se făcu foame și se hotărî să mănânce. Tocmai terminase două sandvișuri și băuse puțin din termos când văzu cerbul.

La numai cinci metri în fața lui se afla un cerb splendid cu opt capete, ceea ce în limbajul vânătorilor înseamnă că avea coarnele ramificate de opt ori. Cel mai apropiat refugiu se afla la vreo 30 de metri depărtare. Era practic imposibil ca domnul Kulik să rateze ținta. Vânase mulți ani și împușcase multe căprioare, dar niciodată nu avusese o șansă ca aceasta. Dar domnul Kulik nu se mișcă. Rămase pe loc așteptând ca cerbul să-l simtă și să fugă spre adăpost. Dacă cerbul ar fi făcut aceasta, probabil că domnul Kulik l-ar fi doborât cu unul sau două gloanțe. Dar cerbul nu fugi.

Animalul, în loc să fugă, începu să pășească încet spre domnul Kulik. Precaut, pas cu pas, se apropie, curios probabil, până ce ajunse chiar în fața domnului Kulik și îl privi drept în ochi.

Ce-ai fi făcut dacă lucrul acesta ți s-ar fi întâmplat ție? Domnul Kulik nu știu ce e bine să facă, așa că pur și simplu întinse mâna și scărpină cerbul în cap, chiar între coarne. Cerbul nici măcar nu clipi, așa că domnul Kulik începu să-l mângâie și pe blana de pe spate și de pe picioare – mângâia un cerb sălbatic! Vânătorul îi dădu în final ultimul său sandviș, pe care cerbul îl mâncă. După toate acestea, cerbul porni mai departe pe cărarea pe care venise.

De-atunci înainte domnul Kulik nu a mai împușcat nicio căprioară. După o asemenea experiență edenică, pur și simplu nu mai putea să facă așa ceva.