Vor avea pe cap și scufii de in, și izmene de in pe coapsele lor; nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoarea.
Ezechiel 44:18

Avem un Dumnezeu foarte practic – un Dumnezeu care este preocupat de confortul nostru fizic, precum și de bunăstarea noastră spirituală. În textul de astăzi, Domnul prezintă regulile pentru preoții care slujeau în Templu. Printre alte reguli, există una care spune că preoții nu trebuie să se încingă cu nimic care i-ar face să se încălzească și deci să transpire. Dacă Dumnezeu nu le-ar fi spus aceasta, preoții ar fi fost ispitiți să abuzeze de corpul lor și să neglijeze propriul confort fizic pentru a-L putea sluji pe Domnul „cum trebuie.” Dumnezeu dorește închinarea și dragostea noastră, dar El nu ne cere să ne supunem la penitențe pentru a-I fi pe plac.

Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca noi să suferim tot timpul, atunci El n-ar fi plasat un termostat în partea din creier numită hipotalamus, situat în centrul craniului, sub partea cea mai voluminoasă a creierului. În hipotalamus se află un termostat automat. Sângele trece prin acest instrument din hipotalamus. Dacă temperatura este de 37 grade Celsius nu se schimbă nimic, dar dacă este doar cu o fracțiune mai mare sau mai mică decât atât, atunci acest termostat automat trimite mesaje chimice în tot organismul pentru a corecta temperatura.

În timp ce scriam aceste rânduri am luat o pauză pentru a tunde iarba de lângă casă. Afară erau 37,7 grade Celsius și înainte să termin eram deja ud de transpirație. Acum m-am întors în cameră unde am aer condiționat și mi-e puțin rece. Pielea mi s-a făcut ca de găină. Atât transpirația, cât și „pielea de găină” au fost reacții determinate de hipotalamus. Activitatea hipotalamusului este însă mult mai complicată decât de a mă face să transpir sau să tremur, dar chiar și numai această acțiune este suficientă pentru a mă face să-I mulțumesc Creatorului că s-a gândit la confortul meu.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor