Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și am strigat către Dumnezeul meu din locașul Lui. El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
Psalmii 18:6
Este ceva normal pentru o persoană sănătoasă să dea fuga pentru a răspunde la un strigăt de ajutor. Cunosc teama care îmi strânge inima când aud un copil care țipă de durere din cauza unei boli sau suferințe. Las totul și alerg într-acolo. Acest impuls pare să fie prezent și la păsări.
Obișnuiam să prind păsări în capcane și lațuri, să pun o verigă pe picioarele lor și să le eliberez. De foarte multe ori se întâmpla ca unele păsări să înceapă să țipe din toate puterile, de îndată ce erau capturate.
Există și oameni care fac la fel. Când pățesc ceva rău, unii oameni încep să strige de deznădejde, în timp ce alții suportă totul în liniște. Eu cred că strigătul își are vremea lui și tăcerea vremea ei.
Și se pare că și păsările știu acest lucru. Păsările agresive care par să joace rolul de patrule, sunt cele care țipă. Păsări cum sunt cardinalul și gaia, țipă aproape întotdeauna când sunt luate din capcană sau din laț. Se pare că ele urmăresc să atragă alte păsări care să atace sau să sperie acești monștri care le-au prins.
Am citit despre un caz în care niște păsări albastre au fost prinse într-un laț și au început imediat un concert de țipete care a alertat un stol întreg de păsări albastre care se situau în vecinătate. Cârdul de păsări a început să atace persoana care ținea pasărea capturată. Se pare că fără a se gândi prea mult la ele însele, alte păsări vin de grabă pentru a alunga ceva ce ei consideră, din instinct, că poate fi un șarpe, o bufniță sau o pisică. Deci, se pare că țipetele păsărilor capturate nu sunt țipete de durere sau frică, ci mai degrabă strigăte de avertizare și de ajutor. Și aceste țipete sunt eficiente. Celelalte păsări apar imediat în grabă, exact așa cum fac și eu dacă aud pe cineva strigând după ajutor și tot așa cum face și Isus când strigăm la El după ajutor.
