Se ajută unul pe altul și fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!”
Isaia 41:6
Descrierea lui Isaia a felului în care popoarele insulare au luptat împreună împotriva dușmanului comun este o descriere minunată a felului în care noi, creștinii, trebuie să ne raportăm unul la altul. Când un membru din societatea, biserica sau familia noastră suferă o tragedie, noi trebuie să intervenim și să ajutăm până ce acea persoană se repune pe picioare. Viața de familie a mierlelor albastre este un exemplu desăvârșit al acestui fel de ajutor.
Mierlele albastre sunt unice dintr-o anumită privință: ele se înțeleg extrem de bine unele cu altele. Ele se dispersează pe o arie întinsă pentru a nu fi nevoite să se bată pentru aceeași lăcustă, dar atunci când se întâmplă ceva unei păsări cu pui, celelalte vecine vin ca să ajute părinții afectați, la hrănirea puilor.
Niște puișori de mierlă albastră și-au pierdut tatăl. Crezi că puii au avut de suferit? Nici vorbă. Alte două femele au venit în ajutorul mamei văduve. Una era o mierlă ce nu avea încă pereche, care locuia în apropiere, iar cealaltă era o soră mai mare a puilor abia ieșiți din ouă.
Cu o altă ocazie, o pereche de mierle albastre abia terminase creșterea unei serii de pui și avea o nouă serie de pui de numai șapte zile, când deodată, mierla mamă a murit. În acest caz, mierloiul tată a fost ajutat la îngrijirea puilor de doi mierloi dintr-o altă serie anterioară. Acești doi frați mai mari nu aveau decât 8 săptămâni, dar erau dornici să-l ajute pe tăticul lor la îngrijirea puilor mai mici. Acești băieți lucrau din zori și până seara, zi după zi, aproape o lună întreagă, până ce frățiorii și surioarele lor au părăsit cuibul și și-au început propria lor viață. În căminul mierlelor albastre nimeni nu duce lipsă de iubire.
Evident, atunci când unul dintre părinții unei familii de mierle albastre moare, nu numai copiii familiei respective, ci toți vecinii din împrejurime vin de bună voie ca să ajute, ca și cum acest lucru ar fi de datoria lor.
