VIROIZI ȘI DALTONI

… și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!
Matei 6:13

Sunt așa de mici încât chiar cei mai mari dintre ei au fost văzuți doar cu ajutorul celor mai puternice microscoape, iar greutatea lor este așa de mică încât este exprimată în comparație cu greutatea atomilor de hidrogen – cea mai ușoară substanță din lume. Se numesc viroizi, pentru că seamănă cu virușii.

Există foarte multe boli ale plantelor cauzate de acești germeni invizibili cu ochiul liber, dar care au urmări teribile.

Savanții măsoară greutatea unor astfel de organisme ultramicroscopice în unități numite daltoni. Un atom de hidrogen măsoară un dalton, iar atomul de hidrogen este cel mai mic atom și constă dintr-un electron și un proton. Ei bine, un virus este așa de mic încât poate pătrunde într-o bacterie microscopică, iar virușii pot cântări între 3,5 milioane și 40 milioane de daltoni. Unii viroizi cântăresc doar 130.000 de daltoni așa că ai putea pune 30.000 de astfel de viroizi într-un singur virus polio.

Viroidul invadează o celulă a unei plante sănătoase și introduce un mesaj codificat pe care îl prezintă biroului central de comandă al celulei, cu ordinul de a produce mai mulți viroizi. Funcțiile normale ale celulei sunt dintr-odată modificate pentru a fabrica viroizi și nu după mult timp, apar milioane de germeni care copleșesc întreaga plantă. Acel mic mesaj codificat continuă să uimească pe oamenii de știință.

Aproape că nu există nici o cale de a stopa răspândirea viroizilor și pagubele produse de aceștia, iar daunele datorate lor par să fie în creștere peste tot în lume. Cât de mult seamănă acești viroizi cu păcatul. Este imposibil să evităm urmările păcatului care este în jurul nostru peste tot, dar avem făgăduința Mântuitorului nostru care ne va feri de a fi copleșiți de viroizii diavolului.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor