Identitate asumată

“Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. ” Romani 1:16

M-am mutat în altă clasă în a 10-a, iar în prima zi alături de noii colegi, una dintre primele întrebări care mi-a fost adresată a fost: „Ce religie ești?”. Am răspuns spunând că sunt adventist de ziua a șaptea, la care reacția lor a fost „Ce e aia?”. În perioada următoare au fost multe momente în care am avut de ales între a-mi afirma și susține credința în fața clasei sau a-mi ascunde pe cât pot de mult identitatea. Fără rușine, ori de câte ori am avut ocazia să vorbesc, am făcut-o, însă reacțiile colegilor nu au fost pozitive, variind de la indiferenţă la batjocură.
 
Lucrurile însă au luat o turnură la care nu m-aş fi așteptat în clasa a 12-a. Se mai întâmpla uneori ca după şcoală, împreună cu unii colegi să mergem să mâncăm în oraș meniul zilei. Îmi amintesc ocazii în care nici nu apucam să intru în local că deja colegii ziceau „Hai să mergem în alt loc că azi aici nu au la meniu mâncare să poată mânca şi Denis”. În clasă, în timpul orelor în care se mai nășteau fel și fel de dezbateri, nu apucam să îmi anunț intenția de a vorbi și eu, deoarece colegii spuneau deja înainte „Hai să ascultăm și părerea lui Denis legat de subiectul acesta. ” O altă surpriză a fost faptul că în invitațiile pe care le-am primit pentru a participa la majoratele colegiilor mei erau special puse zile în care să pot participa și eu, iar într-una dintre ocazii toată mâncarea a fost făcută în așa fel încât să pot mânca liniștit din orice.
 
Dacă la început identitatea mea de adventist de ziua a șaptea nu însemna mare lucru pentru colegii mei, a venit mai târziu un moment în care nu mai aveam de ce să îmi fac griji pentru că se ocupau colegii ca totul să fie în regulă pentru a putea participa și eu alături de ei la fel şi fel de activități. Mai mult, erau interesați de părerea mea în diferite subiecte şi de felul meu de gândire.
 
Oricât de greu ar părea să-ţi afirmi identitatea, pe termen lung, dacă ceilalţi văd că tratezi cu seriozitate credinţa ta, îţi vor acorda respect şi vor fi interesaţi să te audă vorbind despre Evanghelie.

Denis Ilisie, Ghid Asistent – Conferința Banat

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video