MAGISTRAT

Să te duci la preoți, leviți și la cel ce va împlini atunci slujba de judecător, să-i întrebi, și ei îți vor spune hotărârea legii.
Deuteronomul 17:9

Magistratura este o poziție socială foarte specială în ceea ce privește autoritatea de a administra și a aplica legea și dreptatea socială. Un procuror apără interesele societăți în fața abuzurilor propriilor ei cetățeni. Această misiune socială face ca magistratul să pună o presiune permanentă asupra cetățeanului, iar reacția cetățeanului față de magistrat este să îi returneze aceeași presiune.

Între magistrat și societate există o adeziune perfectă; între cetățean și magistrat lucrurile stau cu totul diferit. Individul nu iubește și nu apreciază munca magistratului numai în situația în care are foloase de pe urma activității acestuia. Lucrurile capătă o întorsătură dramatică atunci când cetățeanul trebuie să suporte rigorile legii și ajunge să fie privat de libertate. Întrebați la întâmplare pe orice condamnat din închisoare și veți afla că majoritatea sunt acolo din cauza procurorilor și judecătorilor, și nu din cauza faptelor lor greșite.

Preoții, leviții și judecătorii lui Israel aveau o responsabilitate deosebită de a promova și a susține autoritatea Legii lui Dumnezeu. Dacă acest rol era îndeplinit cu seriozitate, unii dintre cetățeni ajungeau în ipostaza scriitorului anonim al Psalmului 119, care proslăvește frumusețea și eficacitatea Legiidivine. În acest caz, Legea nu mai constituie o amenințare și nu mai pune presiune pe comportamentul supusului ei, ci dimpotrivă Legea devine o sursă de încântare sufletească și binecuvântare cerească.

Doamne, ajută-mă și pe mine să pot vedea lucrurile minunate ale Legii Tale și să pot arăta și altora această frumusețe. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video