Până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.
Efeseni 4:13
Dorința de unitate a credinței este un deziderat divin și o căutare umană naturală, numai că în realitate acest lucru este imposibil. Pentru a înțelege mai bine natura complexă a creștinismului actual, avem nevoie să ne aducem aminte istoria marilor despărțiri. Fiecare dintre schismele bisericii creștine s-a produs ca urmare a unei crize generate de o mulțime de factori externi și interni. În principal, era vorba despre starea generală de apatie spirituală în conflict cu o mișcare sau căutare după o experiență creștină de calitate. În mod nemijlocit se afla în centrul dezbaterii modul de a citi și a interpreta Scriptura la care se adăuga dorința conducerii bisericii de a-și păstra controlul asupra afacerilor și a culturii organizaționale proprii.
Am avut o întrevedere cu un puternic lider religios local dintr-o biserică protestantă pe care l-am întrebat ce părere are de inițiativa ecumenică a diferitelor biserici istorice. După câteva momente de tăcere mi-a răspuns domol și serios: „Există un ecumenism pe care îl fac oamenii și un ecumenism diferit pe care îl face Dumnezeu.” În tip ce anumiți lideri religioși fac eforturi de a ajunge la unirea credinței cu rezultate foarte greu de cuantificat, există în toate curentele și tradițiile creștine credincioși sinceri care fac o prioritate din dezvoltarea lor spirituală.
Conceptele bisericii mele de „Marea strigare”, „Încheierea lucrării” și „Ploaia târzie” au în vedere chemarea acestor suflete sincere să părăsească Babilonul escatologic pentru a se alătura „Rămășiței”. Atunci vom asista cu adevărat la unirea credinței și la constituirea unei singure turme sub un singur Păstor care este Marele Păstor al oilor.
Doamne, fă-mă și pe mine să cresc până la înălțimea staturii Tale pentru ca în zilele harului care stau înaintea noastră să pot fi numărat printre cei ce țin poruncile Tale și au credința lui Isus. Amin!
