Căci armele noastre de luptă nu sunt firești, ci sunt armele puternice ale lui Dumnezeu, prin care dărâmăm fortărețe. Noi răsturnăm argumentele și orice înălțime semeață care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu.
2 Corinteni 10:4,5, NTR
În acest text apostolul este radical. Nu se mulțumește să asedieze și să cucerească fortărețe cu bunăvoința asediaților de a se supune și convenția de a fi cruțați și eventual făcuți vasali. Apostolul trebuie să dărâme din temeliefortărețele pe care le consideră damnate și date spre nimicire.
Ceva din acest principiu alcombatanței radicale au trăit și evreii când s-au suit în Canaan. Acesta era motivul pentru care Ierihonul a fost demolat, și nu doar luat în stăpânire. Alte cetăți au avut o soartă mai bună. Ierusalimul ar putea fi un asemenea exemplu.
Există în marea bătălie finală momente pentru combatanță radicalăși momente pentru combatanță moderată sau chiar o simplă contextualizare. Problema acută care se pune este cum facem distincție între stilurile de combatanță pe care să le abordăm? Recunoaștem că aici avem nevoie de o înțelepciune care vine de sus și pe care cea mai bună judecată a noastră nu o poate produce. Numai Comandantul suprem poate stabili fără greșeală radicalismul sau pacifismul care se impune fiecărei abordări.
Pavel militează pentru o apologetică radicală când este vorba despre fortărețele ostile cunoașterii de Dumnezeu. Această cunoaștere fiind vitală vieții spirituale salvatoare, este justificată atitudinea sa radicală.
Doamne, în confruntările acestei zile, învață-mă când trebuie să fiu radical sau moderat, ferm sau înțelegător, hotărât sau binevoitor. Numai la Tine este cunoștința deplină și de aceea numai Ție Ți se cuvin toate laudele. Amin!
