(Hristos) a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. (Coloseni 2:15)
La crucea de pe Golgota, iubirea şi egoismul au stat faţă în faţă. Acolo a avut loc manifestarea lor supremă. Hristos trăise numai pentru a mângâia şi a binecuvânta, iar Satana, punând la cale omorârea Sa, a manifestat răutatea urii sale faţă de Dumnezeu. El a arătat clar că adevăratul scop al răzvrătirii Sale era de a-L detrona pe Dumnezeu şi de a-L nimici pe Acela prin care se manifesta iubirea lui Dumnezeu.
Prin viaţa şi moartea lui Hristos, gândurile oamenilor sunt şi ele scoase la iveală. De la staul până la cruce, viaţa lui Isus a fost o chemare la supunerea eului şi la părtăşie în suferinţă. Ea a dezvăluit intenţiile oamenilor. Isus a venit cu adevărul cerului şi toţi care ascultau de glasul Duhului Sfânt erau atraşi la El. Adoratorii eului aparţineau împărăţiei lui Satana. Prin atitudinea lor faţă de Hristos, toţi aveau să arate de ce parte erau. Şi, în felul acesta, fiecare îşi rosteşte sentinţa singur.
În ziua judecăţii finale, fiecare fiinţă pierdută va înţelege natura propriei respingeri a adevărului. Crucea va fi prezentată şi adevărata ei însemnătate va fi înţeleasă de fiecare minte ce a fost orbită de păcat. În faţa priveliştii de pe Golgota, cu Jertfa ei tainică, păcătoşii vor sta condamnaţi. Se va da la o parte orice scuză mincinoasă. Apostazia oamenilor va apărea în caracterul ei odios. Oamenii vor vedea ce au ales. (…) Când vorfi dezvăluite gândurile tuturor oamenilor, atât cei credincioşi, cât şi cei răzvrătiţi vor afirma împreună: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău?… Pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:3,4). (Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 57-58)
Deşi pământul a fost separat de continentul cerului şi rupt de legătura cu el, Isus l-a legat din nou de sfera slavei. (Signs of the Times, 24 noiembrie 1887)
