Trebuie să fim sfinți după cum Hristos este sfânt

Fiţi sfinţi, căci Eu sunt. (1 Petru 1:16)

Cu puterile noastre limitate, trebuie să fim tot aşa de sfinţi în sfera noastră cum este Dumnezeu în sfera Sa. (Review and Herald, 1 noiembrie 1892)

Dumnezeu aşteaptă de la noi să ne clădim caracterul în armonie cu Modelul pus înaintea noastră. Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă, adăugând har după har, descoperind care ne sunt părţile slabe şi corectându-le în armonie cu îndrumările date. Când se observă o crăpătură în zidul unei case, ştim atunci că ceva nu este în ordine. Or, în clădirea caracterului nostru se văd adesea crăpături. Dacă aceste defecte nu sunt remediate, casa seva prăbuşi atunci când furtuna încercărilor va bate peste ea.

Dumnezeu ne dă tărie, raţiune şi timp ca să ne construim caractere pe care să poată pune sigiliul Său aprobator. El doreşte ca fiecare copil al Său să-şi clădească un caracter nobil, făcând fapte curate, nobile, pentru ca, în final, El să poată prezenta o structură simetrică, un templu plăcut, onorat atât de om, cât şi de Dumnezeu.

În zidirea caracterelor noastre trebuie să clădim pe Hristos. El este temelia sigură – o temelie ce nu poate fi niciodată clătinată. Furtuna ispitelor şi a încercărilor nu poate mişca clădirea care este fixata în Stânca Veacurilor. Cel ce doreşte să devină o clădire frumoasă pentru Dumnezeu trebuie să cultive fiecare putere a fiinţei sale. Numai prin folosirea corectă a talentelor se poate dezvolta armonios caracterul. Astfel, noi punem în temelie ceea ce este reprezentat în Cuvânt ca aur, argint, pietre preţioase – materiale care vor rezista încercării focului purificator al lui Dumnezeu. (Îndrumarea copilului, p. 165-166)

Sfinţenia este (…) o supunere totală a voinţei noastre lui Dumnezeu; este trăirea prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; este împlinirea voii Tatălui nostru ceresc; este încrederea în Dumnezeu în timp de încercare, în întuneric, dar şi în lumină; este umblarea prin credinţă, nu prin vedere; este sprijinirea pe Dumnezeu cu o încredere neclintită şi rămânerea în dragostea Lui. (Faptele Apostolilor, p. 51)

Ellen White
Ellen White
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentPuterea voioșiei
Articolul următorCuși