Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrâcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, de bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. (Coloseni 3:12)
Priviţi la Isus, călăuza şi modelul vostru. (…) Studiaţi şi vedeţi cum puteţi fi asemenea Lui, în consideraţie şi grijă fată de alţii, în blândeţe şi în smerenie. Astfel putem să „creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15), să putem reflecta chipul Său şi, la venirea Sa, să fim primiţi de El ca fiind ai Lui. (Youth’s Instructor, 5 decembrie 1883)
Când Isus este înţeles prin credinţă şi este adus în sanctuarul lăuntric al sufletului, Duhul Sfânt modelează caracterul după asemănarea lui Hris-tos. Atunci, lecţiile din şcoala lui Hristos vor fi învăţate zilnic. Caracterul unui pom se cunoaşte după roadele lui. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Creştinul va străluci ca o lumină în mijlocul întunericului moral al lumii. El va fi blând, atent faţă de sentimentele celorlalţi. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să fim „înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii” şi că este datoria fiecărui creştin să se supună disciplinei rânduielilor Bibliei, ca să poată fi „un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine”. Lucrarea care iese din mâna celor care fac acest lucru va dura cât veşnicia. Ea nu va fi amestecată cu vreo fărâmă de egoism şi nu va fi o lucrare neglijentă şi inutilă. (Youth’s Instructor, 20 septembrie 1894)
Afecţiunea şi duioşia trebuie să fie cultivate şi manifestate întotdeauna în relaţiile dintre soţ şi soţie, părinţi şi copii, fraţi şi surori. Orice cuvânt pripit trebuie să fie stăpânit şi nu trebuie să existe nici măcar aparenţa lipsei de dragoste a unuia faţă de celălalt. Este de datoria fiecăruia din familie să fie amabil şi să vorbească blând.
Cultivaţi delicateţea, afecţiunea şi dragostea, care se manifestă în mici acte de amabilitate, în vorbire şi în gesturi de atenţie şi de preocupare. (Căminul adventist, p. 198)
Ceea ce are valoare înaintea lui Dumnezeu este podoaba lăuntrică, frumuseţea spiritului, cuvântul blând şi o consideraţie plină de atenţie pentru alţii. (Îndrumarea copilului, p. 429)
