Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. (Exodul 20:17)
Ultima poruncă condamnă lăcomia. Orice dorinţă egoistă, orice fel de nemulţumire, orice faptă de înşelăciune, orice satisfacere egoistă lucrează la întărirea şi dezvoltarea unui caracter care va distruge asemănarea i imului cu Hristos şi îi închide porţile cetăţii lui Dumnezeu. (Letter 15, 1895)
Când vin să le slujească celor care vor fi moştenitorii mântuirii şi îi văd manifestând egoism şi lăcomie şi căutându-şi propriile avantaje în dezavantajul altora, aceşti îngeri se întorc şi pleacă mâhniţi. Când îi văd pe cei care pretind că sunt moştenitori ai moştenirii veşnice fiind atât de meschini în relaţiile lor cu cei care nu nutresc nicio ambiţie mai înaltă decât aceea de a-şi aduna comori pe pământ, îngerii pleacă ruşinaţi (…). Domnul nu ar putea fi slăvit mai bine şi adevărul onorat mai mult decât arătându-le celor necredincioşi că adevărul a făcut o lucrare mare şi bună în viaţa oamenilor care, din fire, sunt lacomi şi zgârciţi. Dacă s-ar putea vedea că, în dreptul acestora, credinţa a avut o influenţă în a le modela caracterul, în a-i schimba din oameni zgârciţi, egoişti, lacomi şi iubitori de bani în oameni cărora le place să facă bine, care caută ocazii de a-şi folosi banii pentru a-i binecuvânta pe cei care au nevoie să fie binecuvântaţi, care îi cercetează pe văduvă şi pe orfan în necazurile lor şi care se păstrează neîntinaţi de lume, aceasta ar fi o dovadă că religia lor este autentică. Unii ca aceştia vor lăsa ca lumina lor să strălucească, astfel încât ceilalţi, văzând faptele lor bune, să-L slăvească pe Tatăl lor care este în ceruri. Roada aceasta ar fi spre sfinţire şi ei ar fi nişte reprezentanţi vii ai lui Hristos pe pământ. Păcătoşii ar fi convinşi că în adevăr există o putere de care ei sunt străini. Cei care mărturisesc că aşteaptă şi veghează în vederea arătării Domnului lor nu trebuie să-şi dezonoreze mărturisirea de credinţă printr-un comportament meschin, tocmindu-se până la ultimul bănuţ. O astfel de roadă nu creşte în pomul creştin. (Mărturii, vol. 2, p. 239)
Porunca a zecea loveşte la rădăcina tuturor păcatelor, oprind dorinţele egoiste, din care izvorăsc faptele păcătoase. Cel care, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, se reţine chiar şi de la o dorinţă păcătoasă care vizează ceva ce aparţine altuia, nu se poate face vinovat de vreo faptă rea faţă de semenii săi. (Patriarhi şi profeţi, p. 309)
