Un sfat mai bun

Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămânea însărcinată şi vei naşte un fiu. Judecători 13:4-5

Au trecut mai bine de 20 de ani, de când medicina a folosit prima dată termenul de sindrom alcoolic fetal (SAF). Dar nu atunci s-a descris prima dată această condiţie. Mitologia greacă şi cea romană sugerau că alcoolismul matern, în perioada concepţiei, poate rezulta în probleme serioase pentru copil. Într-adevăr, Cartagina antică interzicea mirelui şi miresei să bea în noaptea nunţii, pentru a nu concepe un copil cu deficienţe.

Unele raporturi din Marea Britanie, de la mijlocul anului 1800, descriu copii născuţi din mame alcoolice, care erau „înfometaţi, ofiliţi şi imperfecţi”. Totuşi, mai recent, puţini cred în posibilitatea ca alcoolul consumat în timpul sarcinii să provoace leziuni. De fapt, în mijlocul anului 1940, un raport al Congresului SUA a respins ideea că consumul de alcool al mamei în timpul sarcinii ar cauza probleme copilului. În anul 1960, un manual de pediatrie spunea că alcoolul trece prin placentă la făt, fără să-i facă vreun rău.

Aceste atitudini au determinat un scriitor medical să spună că sfatul dat cu atât de mult timp înainte mamei lui Samson a fost „un sfat mai bun” decât primeau oamenii în vremea sa (F. L. Iber, „Fetal Alcohol Syndrome”, Nutrition Today, septembrie/octombrie 1980). Acum manualele medicale nu mai consideră consumul de alcool în timpul sarcinii ca fiind inofensiv.

Chirurgul general al S.U.A. a raportat recent că în Statele Unite cel puţin 5.000 de copiii se nasc cu SAF în fiecare an şi la fiecare copil cu SAF, încă 10 suferă de probleme legate de alcool. SAF este cauza naţională, evitabilă, care duce la întârziere mintală.

Deşi alcoolul afectează fiecare făt în mod diferit, au loc anumite anormalităţi faciale şi alte forme de defecte fizice. Copiii cu SAF suferă de accese, au o judecată slăbită şi le lipseşte capacitatea de a distinge între bine şi rău.

Ştiinţa nu recunoaşte nici un nivel inofensiv al alcoolului în timpul sarcinii, iar copiii alăptaţi la sân pot fi şi ei afectaţi de ceea ce beau mamele. Cuvintele scrise în 1910 sunt încă adevărate astăzi: „Fiecare picătură de băutură tare, luată de ea [mamă]… pune în pericol sănătatea mintală, fizică şi morală a copilului ei” (Divina vindecare, p. 352).

Sfatul lui Dumnezeu este întotdeauna cel mai bun. Este vreun sfat pe care Dumnezeu l-a dat în Cuvântul Său şi pe care te simţi convins să-l urmezi? De ce să nu începi astăzi ?

Patricia K. Johnston

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor