Luptând în războiul civilizației

Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Marcu 6:31

Cu mult timp în urmă, atât cât îşi amintesc participanţii la Războiul civil, palpitaţiile inimii erau atât de obişnuite în rândul trupelor militare, încât condiţia a devenit cunoscută ca „inima soldatului”.

În primul război mondial, o anxietate paralizantă s-a dezvoltat în rândurile soldaţilor. Medicii se refereau la ea, ca fiind „şocul de carapace”, deoarece credeau că era cauzată de artileria grea.

În timpul celui de-al doilea război mondial, simptomele erau numite „oboseală de luptă”. Apoi, veteranii Războiului din Vietnam au experimentat „tulburare de stres post traumatic”.

Ştim acum că toate aceste boli aveau o singură cauză. Soldaţii cedau în faţa unui constant baraj de episoade stresante de luptă. Ei nu puteau găsi nici un fel de odihnă, nici reînnoire. Şi în acest mediu nesfârşit de luptă sau fugă, sistemele lor de rezervă se prăbuşeau în cele din urmă.

Dar dumneavoastră nu sunteţi în război. Sau sunteţi? Şanse sunt ca dumneavoastră să fiţi implicaţi în bătălii nesfârşite, cu tensiuni financiare la serviciu sau probleme de familie. Dacă uneori vă vine să fugiţi de toate, sunteţi un caz din războiul modern „civilizat”.

Cartea lui Alvin Toffler, Future Shock (Şocul viitorului) descrie acest război civilizat, ca fiind „necazul atât fizic, cât şi psihologic, care se ridică dintr-o încărcătură prea mare a… sistemelor adaptative şi a proceselor de luare de decizii. Mai simplu, este răspunsul uman la suprastimulare.”

Suprastimularea echivalează cu supraîncărcarea. Se estimează că suntem expuşi la factori stresanţi de 100 de ori mai numeroşi decât erau expuşi bunicii noştri. Toffler insistă că războiul civilizaţiei ne expune prea mult la implicare în trei domenii:

1. Supraîncărcare senzitivă. Organismul uman răspunde la zgomot aşa cum răspunde la teamă şi mânie. Fiecare sunet plăcut, la un volum mai mare, poate declanşa un răspuns de luptă sau fugă în noi, iar de la al doilea război mondial, nivelurile zgomotului din Statele Unite au crescut de 32 de ori.

2. Supraîncărcare informativă. Trăim în mijlocul unei explozii informaţionale, bombardaţi cu telefoane care sună tot timpul, ziare, reviste, noi posturi de radio, cărţi şi computere.

3. Supraîncărcare decizională. Toffler sugerează că suntem asaltaţi cu un minimum de 560 de mesaje de reclamă în fiecare zi!

Doamne, ajută-mă să îndepărtez factorii stresanţi din viaţă şi să mă apropii mai mult de Tine.

DeWitt S.Williams

Jan Kuzma
Jan Kuzma
Pășește către o viață abundentă, cu un nivel optim al sănătății fizice și spirituale, alături de Jan Kuzma și alții, în cartea „Dacă vrei să trăiești”, apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor