„Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” – Luca 17:28-30
Filosoful danez Kierkegaard ne spune parabola unui teatru în care se juca un spectacol de varietăţi.
Prestaţiile sunt din ce în ce mai bune, fiind aplaudate de audienţă. Deodată, directorul vine în faţă, îşi cere scuze pentru întrerupere şi anunţă că teatrul este în flăcări, rugându-i fierbinte pe spectatori să părăsească sala în ordine.
Publicul crede că aceasta este cea mai amuzantă întorsătură a serii şi îl îmbărbătează cu amabilitate. Directorul din nou îi imploră să părăsească clădirea în flăcări, dar este din nou aplaudat cu putere. La sfârşit, el nu mai poate face nimic: focul a cuprins întreaga clădire şi publicul iubitor de distracţii împreună cu ea.
„Și aşa”, concluzionează Kierkegaard, „mă gândesc uneori că epoca noastră va fi doborâtă de distrugerea focului în mijlocul aplauzelor din casa ticsită de spectatori care ovaţionează.”
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 22.10.2016 – solascriptura.ro