„Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” – Psalmul 18:2
Pe stâncile abrupte ale munţilor din zona Meteora, între Munţii Koziaka şi Antihasion din Tesalia, se află faimoasele mânăstiri din Meteora. Adjectivul grecesc „meteoron” înseamnă „suspendat în aer”. Mânăstirile seamănă cu nişte cuiburi de vulturi suspendate între cer şi pământ. Meteora reprezintă una dintre cele mai neobişnuite atracţii turistice din lume.
Mânăstirile, construite pe piscurile unor stânci înalte şi greu accesibile, au oferit un refugiu relativ sigur călugărilor Bisericii Ortodoxe de-a lungul mai multor perioade din istoria Greciei. E posibil ca stâncile să fi fost descoperite de călugării isihaşti, care doreau să se retragă din lume şi să fie mai aproape de Dumnezeu. În urmă cu mai bine de 1000 de ani, primii locatari trăiau în grote săpate în stâncă.
Construirea mânăstirilor a fost iniţiată la sfârşitul sec.al XIV-lea, iar următoarele două secole au reprezentat o perioadă de măreţie pentru comunitatea monahală, 24 de stânci fiind ocupate de câte o mânăstire de sine stătătoare. Acestea au fost construite prin urcarea materialelor pe stânci cu ajutorul unor scări mobile de lemn, strâns legate cu frânghii. Materialele erau asamblate ulterior la faţa locului şi acoperite cu un material primitiv de construcţie. Cei care locuiau aici ajungeau sus în vârf cu ajutorul frânghiilor, scărilor mobile şi al unor plase speciale prinse de stânci. Treptele au fost săpate în stânci abia la începutul sec. XX.
Fondatorul comunităţii a fost Atanasius Athonitul, un călugăr care venea de la Athos. În 1336, s-a alăturat sihaştrilor care trăiau în grote şi, foarte curând, în ciuda principiilor sale extrem de ascetice, a strâns în jurul său mulţi alţi admiratori ai acestor locuri stâncoase.
Colecţia În jurul lumii 20 octombrie
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 20.10.2016 – solascriptura.ro
