„Nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?” – Eclesiastul 7:17
La 24 februarie 1848, în timpul insurecţiei, o mulţime de tineri revoluţionari, cu ideile confuze încă, alergară într-un suflet în faţa casei poetului Alphonse de Lamartine, strigând cu putere:
— Jos Lamartine! Jos trădătorul! Vrem capul lui Lamartine!
Fără a-şi pierde cumpătul, Lamartine ieşi la fereastră şi le spuse:
— Nu sunt de acord cu „Jos trădătorul!”, dar sunt de acord cu voi că vreţi capul meu. Sunt convins că v-ar face un mare serviciu să aveţi capul meu în loc de al vostru, deoarece aţi putea judeca mult mai limpede situaţia. Aţi fi mai calmi şi mai înţelepţi!
Mulţimea a început să râdă, iar în clipa următoare l-au ovaţionat pe marele poet al Franţei.
De la o anecdotă la alta – Adriana Lăzărescu
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 11.10.2016 – solascriptura.ro