„Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.” – 1 Corinteni 13:8
Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele. Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa că şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.
Bogăţia a trecut pe lângă ea într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:
– Bogăţie, mă poţi lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo.
– Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea.
– Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…
Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit că o strigă.
Dintr-o dată o voce a strigat: „Vino, Iubire, te iau cu mine!” Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au sosit pe ţărm, bătrânul a plecat.
Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea cum se numeşte cel care a ajutat-o. Când a aflat că Timpul fusese, s-a întrebat de ce tocmai el. Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a spus: „Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Iubirea în viaţă…”
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 30.09.2016 – solascriptura.ro
