„Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” – Matei 5:28
În ziua de 28 ianuarie, la ora 7 dimineaţa, Anna Grigorievna (soţia lui Dostoievski) s-a trezit şi a văzut că soţul o priveşte.
– Ştii, Ania, a spus Feodor Mihailovici cu voce stinsă, sunt trei ore de când nu dorm şi mă tot gândesc, şi-mi dau seama limpede că am să mor astăzi.
– Dragul meu, de ce crezi asta? Doar acum te simți mai bine, sângele nu mai curge, se vede că s-a format un „dop”, cum spunea Koşlakov. Pentru Dumnezeu, nu te mai chinui cu temerile, ai să mai trăieşti, te asigur eu.
– Nu, o ştiu, trebuie să mor astăzi!
A deschis Biblia care-i fusese dăruită la Tobolsk de soțiile decembriştilor:
– Vezi ce scrie aici: „nu mă reţine”, înseamnă că am să mor.
Anna Grigorievna plângea. El îi mulțumea mereu, o consola, îi încredința copiii.
– Ține minte, Ania, te-am iubit întotdeauna cu o dragoste fierbinte şi nu te-am înşelat niciodată, nici măcar cu gândul!
La ora 11, hemoragia s-a repetat. Bolnavul a fost cuprins de o slăbiciune neobişnuită. El şi-a chemat copiii, i-a luat în brațe şi şi-a rugat soția să citească „Parabola fiului risipitor”. Aceasta a fost ultima lectură auzită de Dostoievski. După o nouă hemoragie, la orele 7 seara, el şi-a pierdut cunoştința şi la orele 8 şi 38 de minute a murit. Încăperea era plină de prieteni şi cunoscuţi, care au ţinut să fie de faţă – potrivit unui străvechi obicei – la sfârşitul omului drag. Înaintea lor, pe fondul întunecat al divanului, sub fotografia „Madonei Sixtine”, se afla „o faţă chinuită de gânduri, arsă parcă toată pe dinăuntru de o văpaie pătimaşă…”
Titanul. Viața lui Dostoievski – Leonid Grossman
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 29.09.2016 – solascriptura.ro
