Gândul de dimineață – 06.08.2016 – solascriptura.ro

 „Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău.” Proverbe 27:10
Un om şi câinele său au murit în acelaşi timp. Ajungând în cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe lângă un gard de marmură fină, până au dat de o poartă superbă, construită din perle, ce străluceau sub razele soarelui. Ajungând lângă poartă, au văzut un om şezând în pragul ei.

– Scuzaţi-mă, unde ne aflăm?

– În Rai, a răspuns portarul.

– Putem primi un pahar cu apă?

– Desigur, a răspuns portarul, intră şi vei primi.

– Singur? Prietenul meu nu poate intra?

– Regret, nu permitem intrarea animalelor…

Omul a decis să renunţe la apă, şi-a chemat câinele şi au plecat mai departe. Tot mergând au ajuns la o poartă simplă de lemn, fără gard împrejur. Un portar stătea rezemat de poartă şi citea dintr-o carte.

– Putem primi puţina apă?

– Desigur, cu plăcere, intraţi, a răspuns portarul.

Cei doi au trecut poarta şi au băut apă rece din fântâna apropiată, cât au poftit.

– Mulţumim, dar unde ne aflăm?

– În Rai, le-a răspuns portarul.

– Am mai întâlnit un portar şi el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai…

– Ah, te referi la strada aurită şi poarta cu perle? Nu, acolo e Iadul!

– Şi nu vă pasă că acolo se folosesc de numele vostru?

– Nu, i-a răspuns portarul. Noi suntem bucuroşi că ei îi păstrează pe toţi cei care sunt de acord să-şi părăsească prietenii şi să-i lase afară!

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 06.08.2016 – solascriptura.ro

Sola Scriptura
Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor